Polestar, producătorul suedez de automobile de lux deținut de Volvo, omite riscurile implicate de Brexit, înființând un centru de cercetare și dezvoltare în Marea Britanie pentru proiectarea viitoarelor autoturisme, informează Reuters.
Mișcarea vine odată ce ieșirea iminentă a Marii Britanii din Uniunea Europeană a denaturat producția locală de mașini, după ce implicațiile Brexit au descurajat furnizorii și muncitorii.
Polestar a anunțat că motivele care au stat la baza deciziei nu au avut legătură cu Brexit, iar mișcarea a urmărit predominant profitarea de expertiza inginerească existentă în Marea Britanie. Compania intenționează să angajeze, inițial, 60 de ingineri în Marea Britanie, urmând să extindă echipa pe parcursul anului.
Un purtător de cuvânt al companiei a refuzat să spună ce segmente sau modele au explorat. Compania fabrică în prezent singurul său vehicul hibrid, Polestar 1, în China, și a dezvăluit, la începutul acestui an, modelul adresat pieței de masă, Polestar 2, un sedan full-electric ce va intra în concurență directă cu Tesla Model 3.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER